Regulamentul jocului de tenis


TERENUL

Terenul trebuie sa fie un dreptunghi lung de 78 picioare (23.77 m) si, pentru meciuri de simplu, lat de 27 picioare (8.23 m). Pentru meciurile de dublu, terenul trebuie sa fie lat de 36 picioare (10.97m). El trebuie sa fie impartit transversal, in partea mediana, de un fileu sustinut de o coarda sau un cablu metalic ale caror capete trebuie prinse de, sau trecute peste doi stalpi la o inaltime de 3 1/2 picioare (1.07 m). Fileul trebuie sa fie intins in intregime, astfel incat sa acopere complet spatiul dintre cei doi stalpi si trebuie sa aiba ochiuri suficient de mici pentru a preveni trecerea mingii prin ele. Inaltimea fileului trebuie sa fie de 3 picioare (0.914 m) la mijloc, unde trebuie sa fie bine fixat de jos cu o chinga. O banda trebuie sa acopere coarda sau cablul metalic si partea de sus a fileului. Chinga si banda vor fi complet albe.

- Diametrul maxim al coardei sau cablului metalic trebuie sa fie de 1/3 inci (0.8 cm) - Latimea maxima a chingii trebuie sa fie 2 inci (5 cm) - Banda trebuie sa fie intre 2 inci (5 cm) si 2 1/2 inci pe fiecare parte

Pentru meciurile de dublu, centrul stalpilor trebuie sa fie la 3 picioare (0.914 m) in afara terenului de dublu in fiecare parte.

Pentru meciurile de simplu, daca este folosit un fileu de simplu, centrul stalpilor trebuie sa fie la 3 picioare (0.914 m) in afara terenului de simplu in fiecare parte. Daca este folosit un fileu de dublu fileul trebuie sa fie sprijinit la o inaltime de 3 1/2 picioare (1.07 m) de doua bete de simplu, a caror centre trebuie sa fie la 3 picioare (0.914 m) in afara terenului de simplu in fiecare parte.

- Stalpii fileului nu vor avea o suprafata mai mare de 6 inci (15 cm) latura patratului sau 6 inci (15 cm) diametru. - Betele de simplu nu vor avea o suprafata mai mare de 3 inci (7.5 cm) latura patratului sau 3 inci (7.5 cm) diametru. - Stalpii fileului si betele de simplu nu vor depasi cu mai mult de 1 inci (2.5 cm) partea superioara a fileului.

Liniile care delimiteaza capetele se numesc linii de fund si cele care delimiteaza partile laterale ale terenului se numesc linii laterale. Doua linii trebuie sa fie trasate intre liniile laterale de simplu, la 21 picioare (6.40 m) de fiecare parte a fileului, paralel cu fileul. Aceste linii se numesc linii de serviciu. De fiecare parte a fileului, spatiul cuprins intre linia de serviciu si fileu trebuie sa fie impartita in doua parti egale, careurile de serviciu, de linia mediana de serviciu. Linia mediana de serviciu trebuie sa fie trasata paralel cu liniile laterale de simplu si la jumatatea distantei dintre ele.

Fiecare linie de fund trebuie sa fie impartita in doua parti egale de un “semn de mijloc” cu lungimea de 4 inci (10 cm), care va fi trasat in interiorul terenului si paralel cu liniile laterale de simplu.

- Linia mediana de serviciu si semnul de mijloc trebuie sa aibe o latime de 2 inci (5 cm). - Toate celelalte linii ale terenului trebuie sa aibe o latime intre 1 inci (2.5 cm) si 2 inci (5 cm), cu exceptia liniilor de fund care pot avea pana la 4 inci (10 cm) latime.

Toate masuratorile pe teren trebuie facute spre exteriorul liniilor si toate liniile terenului trebuie sa aibe aceeasi culoare contrastand vizibil cu culoarea suprafetei de joc.

Niciun fel de reclama nu este permisa pe teren, fileu, chinga, banda, stalpi de fileu sau bete de simplu cu exceptia celor prevazute in Anexa III.

ANEXE PERMANENTE

Anexele permanente ale terenului includ gardul din fundul terenului si din partile laterale, spectatorii, tribunele si scaunele pentru spectatori, toate celelalte anexe din jurul si de deasupra terenului, arbitrul de scaun, arbitrii de linie, arbitrul de fileu si copiii de mingi cand sunt pe locurile lor prestabilite.

Intr-un meci de simplu jucat cu fileu de dublu si bete de simplu, stalpii de fileu si partea fileului din afara betelor de simplu sunt anexe permanente si nu sunt considerate stalpi de fileu sau parte a fileului.

MINGEA

Mingile care sunt aprobate pentru joc in conformitate cu Regulile Tenisului trebuie sa fie conforme cu specificatiile din Anexa I.

ITF va decide in chestiunile legate de conformitatea unei mingi sau prototip cu Anexa I si deci aprobata sau nu pentru joc. Aceasta hotarare poate fi luata din propria ei initiativa sau ca urmare a cererii oricarei parti de buna credinta, interesata in aceasta, cuprinzand orice jucator, producator de echipament sau Asociatie Nationala sau membrii ai acesteia. Astfel de hotarari si cereri trebuie facute in conformitate cu Procedurile de Revizuire si Examinare corespunzatoare ale Federatiei Internationale de Tenis (vezi Anexa VI).

Organizatorii de competitii trebuie sa anunte inaintea competitiei: a. Numarul de mingi pentru joc (2, 3, 4 sau 6). b. Schimbul de mingi, daca exista.

Schimbul de mingi, daca exista, se poate face in felurile urmatoare: i. Dupa un numar impar precizat de game-uri, in care caz primul schimb de mingi din meci va avea loc cu doua game- uri mai devreme decat pentru restul meciului, pentru a tine cont de incalzire. Un tie-break conteaza ca un game pentru schimbul de mingi. Schimbul de mingi nu va avea loc la inceputul unui tie-break. In acest caz, schimbul de mingi va fi intarziat pana la inceputul celui de-al doilea game al setului urmator; sau ii. La inceputul unui set.

Daca o minge se sparge in timpul jocului, punctul se va rejuca.

Cazul 1: Daca o minge este moale la sfarsitul unui punct, se va rejuca punctul? Decizie: Daca mingea este moale, nu sparta punctul nu se rejoaca.

Nota: Orice minge care va fi folosita la o competitie care se joaca in conformitate cu Regulile Tenisului trebuie sa fie trecuta pe lista oficiala de mingi aprobate ITF, emisa de Federatia Internationala de Tenis.

RACHETA

Rachetele care sunt aprobate pentru joc in conformitate cu Regulile Tenisului, trebuie sa fie conforme specificatiilor din Anexa II.

ITF va decide in chestiunile legate de conformitatea unei rachete sau prototip cu Anexa II si deci aprobata sau nu pentru joc. Aceasta hotarare poate fi luata din propria ei initiativa sau ca urmare a cererii oricarei parti de buna credinta, interesata in aceasta, cuprinzand orice jucator, producator de echipament sau Asociatie Nationala sau membrii ai acesteia. Astfel de hotarari si cereri trebuie facute in conformitate cu Procedurile de Revizuire si Examinare corespunzatoare ale Federatiei Internationale de Tenis (vezi Anexa VI).

Cazul 1: Poate exista mai mult de un set de corzi pe suprafata de lovire a rachetei? Decizie: Nu. Regulamentul mentioneaza clar o textura (nu texturi) de corzi incrucisate. (Vezi Anexa II)

Cazul 2: Este textura de racordare a unei rachete considerata a fi general uniforma si plata, daca corzile sunt pe mai mult de un plan? Decizie: Nu.

Cazul 3: Poate fi plasat un dispozitiv de atenuare a vibratiilor pe corzile unei rachete? Daca da, unde poate fi plasat? Decizie: Da, dar aceste dispozitive pot fi plasate numai in afara texturii de corzi incrucisate.

Cazul 4: In timpul jocului, un jucator isi rupe accidental corzile rachetei. Poate continua sa joace un alt punct cu acea racheta ? Decizie: Da, in afara cazului in care este interzis in mod specific de organizatorii competitiei.

Cazul 5: Are voie un jucator sa foloseasca mai mult de o racheta oricand in timpul jocului? Decizie: Nu.

Cazul 6: Poate fi incorporata intr-o racheta o baterie care afecteaza caracteristicile de joc? Decizie: Nu. O baterie este prohibita deoarece este o sursa de energie, asa cum sunt celulele solare sau alte sisteme similare.

SCORUL INTR-UN GAME

a. Game-ul standard

Scorul intr-un game standard se tine dupa cum urmeaza cu scorul servantului anuntat primul:
Niciun un punct — "zero"
Primul punct — "15"
Al doilea punct — "30"
Al treilea punct — "40"
Al patrulea punct — "Game"
cu exceptia cazului in care fiecare jucator / echipa a castigat trei puncte si scorul va fi "Egalitate" Dupa "Egalitate" scorul va fi "Avantaj" pentru jucatorul / echipa care a castigat urmatorul punct. Daca acelasi jucator / echipa castiga de asemenea urmatorul punct, acel jucator / echipa castiga "Game"-ul; daca jucatorul / echipa adversa castiga urmatorul punct, scorul este din nou "Egalitate". Un jucator / echipa trebuie sa castige doua puncte consecutive imediat dupa "Egalitate" pentru a castiga "Game"-ul.

b. Tie-break

In tie-break, scorul se tine "Zero", "1", "2", "3", etc. Primul jucator / echipa care castiga sapte puncte castiga "Game"-ul si "Set"-ul, cu conditia sa fie o diferenta de doua puncte fata de oponent(ti). Daca este necesar, tie- break-ul va continua pana aceasta diferenta este realizata.

Jucatorul care urmeaza la serviciu va servi primul punct al tie-break-ului. Urmatoarele doua puncte va servi oponentul(tii) (la dublu jucatorul echipei adverse care urmeaza la serviciu). Dupa aceasta fiecare jucator / echipa va servi alternativ cate doua puncte pana la sfarsitul tie-break-ului (la dublu, alternanta la serviciu in fiecare echipa va continua in aceeasi ordine ca in timpul acelui set).

Jucatorul / echipa care a carui rand a fost sa serveasca primul in tie-break va fi primitor in primul game al setului urmator.

Metode alternative de evidenta a scorului pot fi gasite in Anexa IV.

SCORUL INTR-UN SET

Exista diferite moduri de a tine scorul intr-un set. Cele doua moduri principale sunt "Advantage Set" si "Tie-break Set". Oricare mod poate fi folosit cu conditia ca cel care va fi folosit sa fie anuntat inaintea competitiei. Daca este folosit "Tie-break set" trebui de asemenea anuntat daca setul decisiv va fi jucat ca "Tie-break Set" sau "Advantage Set".
a. "Advantage Set" Primul jucator / echipa care castiga sase game-uri castiga acel "Set", cu conditia sa fie o diferenta de doua game-uri fata de oponent(ti). Daca este necesar, setul va continua pana aceasta diferenta este realizata.
b. "Tie-break Set" Primul jucator / echipa care castiga sase game-uri castiga acel "Set", cu conditia sa fie o diferenta de doua game-uri fata de oponent(ti). Daca scorul este 6 — 6 se va juca un tie-break.

Metode alternative aditionale de evidenta a scorului pot fi gasite in Anexa IV.

SCORUL INTR-UN MECI

Un meci poat fi jucat dupa sistemul "cel mai bun din 3 seturi" (un jucator / echipa trebuie sa castige 2 seturi ca sa castige meciul) sau dupa sistemul "cel mai bun din 5 seturi" (un jucator / echipa trebuie sa castige 3 seturi ca sa castige meciul).

Metode alternative de tinere a scorului pot fi gasite in Anexa IV.

SERVANT & PRIMITOR

Jucatorii / echipele vor sta de-o parte si alta a fileului. Servantul este cel care pune mingea in joc pentru primul punct. Primitorul este jucatorul care este gata sa returneze mingea servita de catre servant.

Cazul 1: Are primitorul voie sa stea in afara liniilor terenului? Decizie: Da. Primitorul poate ocupa orice pozitie in interiorul sau exteriorul liniilor in partea de teren.

ALEGEREA PARTII DE TEREN SI A SERVICIULUI

Alegerea partii de teren si alegerea de a fi servant sau primitor in primul game va fi decisa de o tragere la sorti ininte de inceperea incalzirii. Jucatorul / echipa care castiga tragerea la sorti poate alege:
a. Sa fie servant sau primitor in primul game al meciului, caz in care oponentul(tii) va alege partea de teren pentru primul game al meciului; sau
b. Partea de teren pentru primul game al meciului, caz in care oponentul(tii) va alege sa fie servant sau primitor in primul game al meciului; sau c. Sa ceara oponentului(lor) sa aleaga din posibilitatile de mai sus.

Cazul 1: Au amandoi jucatorii / echipele dreptul la noi alegeri daca incalzirea este oprita si jucatorii / echipele parasesc terenul? Decizie: Da. Rezultatul tragerii la sorti ramane valabil, dar ambii jucatori / echipe pot face noi alegeri.

SCHIMBAREA PARTII DE TEREN

Jucatorii trebuie sa schimbe partea de teren la sfarsitul primului, al celui de-al treilea si la fiecare urmator numar impar de game-uri al fiecarui set. De asemenea jucatorii trebuie sa schimbe partea de teren la sfarsitul fiecarui set in afara cazului in care numarul de game-uri din acel set este par, caz in care jucatorii vor schimba partea de teren la sfarsitul primului game al setului urmator. Intr-un tie-break jucatorii trebuie sa schimbe partea de teren dupa fiecare sase puncte.

Alte proceduri alternative aprobate pot fi gasite in Anexa IV.

MINGEA IN JOC

In afara cazului in care este anuntata o greseala la serviciu ("fault") sau o rejucare ("let") mingea este in joc din momentul in care servantul loveste mingea si ramane in joc pana la deciderea punctului.

MINGEA ATINGE O LINIE

Daca o minge atinge o linie, se considera ca a atins terenul delimitat de acea linie.

MINGEA ATINGE O ANEXA PERMANENTA

Daca mingea in joc atinge o anexa permanenta dupa ce a atins terenul corect, jucatorul care a lovit mingea castiga punctul. Daca mingea in joc atinge o anexa permanenta inainte de a atinge terenul, jucatorul care a lovit mingea pierde punctul.

ORDINEA LA SERVICIU

La sfarsitul fiecarui game standard, primitorul va deveni servant si servantul va deveni primitor pentru game-ul urmator. La dublu, echipa care urmeaza sa serveasca in primul game al fiecarui set va hotari care din jucatori va servi in acel game. In mod similar, inaintea inceperii celui de-al doilea game oponentii lor vor hotari care jucator va servi in acel game. Partenerul celui care a servit in primul game va servi in al treilea game iar partenerul celui care a servit in al doilea game va servi in al patrulea. Aceasta alternanta va continua pana la terminarea setului.

ORDINEA LA PRIMIRE LA DUBLU

Echipa care urmeaza sa primeasca in primul game al fiecarui set va hotari care din jucatori va fi primitor pentru primul punct din acel game. In mod similar, inaintea inceperii celui de-al doilea game oponentii lor vor hotari care jucator va fi primitor pentru primul punct din acel game. Jucatorul care a fost partenerul primitorului pentru primul punct al game- ului va fi primitor pentru al doilea punct si aceasta alternanta va continua pana la terminarea game-ului si a setului. Dupa ce primitorul a returnat mingea, oricare din jucatorii unei echipe poate lovi mingea.

Cazul 1: Are voie unul din jucatorii unei echipe de dublu sa joace singur impotriva oponentilor? Decizie: Nu.

SERVICIUL

Imediat inainte de a incepe miscarea de serviciu, servantul trebuie sa se afle in repaus cu ambele picioare in spatele (adica mai departe de fileu decat) liniei de fund si intre extensiile imaginare ale semnului de mijloc si liniei laterale. Atunci servantul va arunca mingea din mana in orice directie si va lovi mingea cu racheta inainte ca mingea sa atinga pamantul. Miscarea de serviciu este terminata in momentul cand racheta jucatorului loveste sau rateaza mingea. Un jucator care poate folosi doar o mana are voie sa foloseasca racheta pentru aruncarea mingii.

EXECUTAREA SERVICIULUI

Cand serveste intr-un game standard servantul trebuie sa stea alternativ in spatele jumatatilor terenului, incepand cu jumatatea dreapta a terenului in fiecare game. Intr-un tie-break serviciul se va executa alternativ din spatele jumatatilor terenului, cu primul serviciu din jumatatea dreapta a a terenului. Mingea servita trebuie sa treaca peste fileu si sa atinga careul de serviciu diagonal opus inainte de a fi returnata de primitor.

GRESEALA DE PICIOR

In timpul miscarii de serviciu, servantul nu va: a. Schimba pozitia mergand sau alergand, doar usoare miscari ale picioarelor fiind permise; sau b. Atinge cu oricare din picioare linia de fund; sau c. Atinge cu oricare din picioare suprafata din afara extensiei imaginare a liniei laterale; sau d. Atinge cu oricare din picioare extensia imaginara a semnului de mijloc.

Daca servantul incalca aceasta regula este o "GRESEALA DE PICIOR"
Cazul 1: Intr-un meci de simplu, are voie servantul sa serveasca stand in spatele liniei de fund in partea dintre linia laterala de simplu si cea de dublu? Decizie: Nu.
Cazul 2: Are voie servantul sa aibe unul sau amandoua picioarele deasupra pamantului? Decizie: Da.

GRESEALA LA SERVICIU

Serviciul este gresit (fault) daca: a. Servantul incalca regulile 16, 17 sau 18; sau b. Servantul rateaza mingea in incercarea de a o lovi; sau c. Mingea servita atinge o anexa permanenta, un bat de simplu sau stalp de fileu inainte de a atinge terenul; sau d. Mingea atinge servantul sau partenerul servantului, sau orice obiect de imbracaminte sau echipament al servantului sau partenerului acestuia.

Cazul 1: Dupa ce a aruncat mingea pentru serviciu, servantul decide sa nu o loveasca si o prinde. Este greseala la serviciu? Decizie: Nu. Un jucator care arunca mingea si apoi decide sa nu o loveasca are voie sa prinda mingea cu mana sau racheta, sau sa lase mingea sa cada.

Cazul 2: In timpul unui meci de simplu jucat cu stalpi de fileu si bete de simplu, mingea servita loveste un bat de simplu si apoi ajunge in careul de serviciu corect. Este greseala la serviciu? Decizie: Da.

AL DOILEA SERVICIU

Daca primul serviciu a fost gresit (fault), servantul va servi din nou, fara intarziere din spatele aceleiasi jumatati de teren de unde a fost servit primul serviciu gresit, in afara cazului in care primul serviciu s-a executat din jumatatea de teren gresita.

CAND SE SERVESTE & PRIMESTE

Servantul nu va servi pana cand primitorul nu este gata de joc. In orice caz, primitorul trebuie sa joace in ritmul rezonabil al servantului si sa fie pregatit sa primeasca intr-un timp rezonabil de cand este gata servantul.

Primitorul care incearca sa returneze serviciul este considerat gata de joc. Daca se demonstreaza ca primitorul nu a fost gata de joc serviciul nu poate fi anuntat ca gresit.

REJUCAREA LA SERVICIU

Un serviciu se rejoaca daca: a. Daca mingea servita atinge fileul, chinga sau banda si este in alta privinta buna sau daca, dupa ce atinge fileul, chinga sau banda, atinge primitorul sau partenerul primitorului sau orice lucru pe care il poarta sau il tine inainte de a atinge terenul; sau b. Mingea este servita cand primitorul nu este gata de joc.

In cazul unei rejucari, acel serviciu nu trebuie considerat, iar servantul trebuie sa serveasca din nou, dar un serviciu rejucat nu anuleaza o greseala la serviciu anterioara.

Alte proceduri alternative aprobate pot fi gasite in Anexa IV.

REJUCAREA

In toate cazurile cand se decide o rejucare, cu exceptia rejucarii la al doilea serviciu trebuie rejucat intreg punctul.

Cazul 1: In timp ce mingea este in joc o alta minge intra in teren. Este decis o rejucare. Servantul gresise primul serviciu. Are acum servantul dreptul la primul sau al doilea serviciu? Decizie: Primul serviciu. Intreg punctul trebuie rejucat.

JUCATORUL PIERDE PUNCTUL

Punctul este pierdut daca:

a. Jucatorul face doua greseli consecutive la serviciu; sau b. Jucatorul nu returneaza mingea in joc inainte de a cadea de doua ori consecutiv; sau c. Jucatorul returneaza mingea in joc in asa fel incat loveste pamantul sau inainte de a cadea un obiect in afara terenului corect; sau d. Jucatorul returneaza mingea in asa fel incat, ininte de a cadea, loveste o anexa permanenta; sau e. Primitorul returneaza serviciul inainte de caderea mingii; sau f. Jucatorul in mod deliberat conduce sau prinde mingea in joc pe racheta sau o atinge deliberat cu racheta mai mult de o data; sau g. Jucatorul sau racheta, indiferent daca este in mana jucatorului sau nu, sau orice poarta sau tine jucatorul atinge fileul, stalpii de fileu / bete de simplu, coarda sau cablul metalic, chinga sau banda sau terenul adversarului in orice moment cand mingea este in joc; sau h. Jucatorul loveste mingea inainte de a trece fileul; sau i. Mingea in joc atinge jucatorul sau orice poarta sau tine jucatorul, cu exceptia rachetei; sau j. Mingea in joc atinge racheta cand nu este tinuta de jucator; sau k. Jucatorul schimba in mod deliberat forma rachetei in timp ce mingea este in joc; sau l. La dublu cand ambii jucatori ating mingea in timp ce o returneaza.

Cazul 1: Dupa ce servantul a servit primul serviciu, racheta ii scapa din mana si atinge fileul inainte de caderea mingii. Este o greseala la serviciu sau servantul pierde punctul? Decizie: Servantul pierde punctul deoarece racheta atinge fileul in timp ce mingea este in joc.

Cazul 2: Dupa ce servantul a servit primul serviciu, racheta ii scapa din mana si atinge fileul dupa ce mingea a atins suprafata de joc in afara partii de teren corecte. Este o greseala la serviciu sau servantul pierde punctul? Decizie: Este o greseala la serviciu deoarece mingea iesise din joc atunci cand racheta a atins fileul.

Cazul 3: Intr-un meci de dublu, partenerul primitorului atinge fileul inainte ca mingea servita sa atinga terenul in afara careului corect de serviciu. Care este decizia corecta? Decizie: Echipa primitorului pierde punctul deoarece partenerul primitorului a atins fileul in timp ce mingea era in joc.

Cazul 4: Pierde un jucator punctul daca depaseste linia imaginara din prelungirea fileului inainte sau dupa ce a lovit mingea? Decizie: Jucatorul nu pierde punctul in niciunul din cazuri cu conditia sa nu atinga terenul adversarului.

Cazul 5: Are voie un jucator sa sara peste fileu in terenul adversarului in timp ce mingea este in joc? Decizie: Nu. Jucatorul pierde punctul.

Cazul 6: Un jucator isi arunca racheta spre mingea in joc. Si racheta si mingea aterizeaza in terenul adversarului si adversarul(ii) nu reuseste sa ajunga mingea. Care din jucatori castiga punctul? Decizie: Jucatorul care a aruncat racheta spre minge pierde punctul.

Cazul 7: O minge care tocmai a fost servita loveste primitorul sau la dublu partenerul primitorului inainte sa atinga terenul. Care din jucatori castiga punctul? Decizie: Servantul castiga punctul, in afara cazului in care se anunta o rejucare la serviciu.

Cazul 8: Un jucator stand in afara terenului loveste mingea sau o prinde inainte sa cada si reclama punctul deoarece mingea in mod sigur era in afara terenului corect. Decizie: Jucatorul pierde punctul, in afara cazului in care este o returnare buna, caz in care punctul continua.

O RETURNARE BUNA

Este o returnare buna daca:

a. Daca mingea atinge fileul, stalpii / betele de simplu, coarda sau cablul metalic, chinga sau banda, cu conditia sa treaca peste oricare din ele si sa loveasca suprafata de joc in terenul corect; ce exceptia celor prevazute de Regula 2 si Regula 24 (d); sau b. Dupa ce mingea in joc loveste suprafata de joc in interiorul terenului corect, sare sau este dusa de vant inapoi peste fileu, iar jucatorul se intinde peste fileu si joaca mingea in terenul corect cu conditia sa nu contravina regulii 24; sau c. Mingea este returnata prin exteriorul stalpilor sau al betelor de simplu, atat peste cat si sub nivelul partii superioare a fileului, chiar daca atinge stalpii sau betele de simplu, cu conditia sa loveasca suprafata de joc in interiorul terenului corect, cu exceptia celor prevazute de Regula 2 si Regula 24 (d); sau d. Mingea trece pe sub coarda sau cablul metalic intre batul de simplu si stalpul de fileu adiacent fara sa atinga fileul, coarda sau cablul metalic sau stalpul de fileu si loveste suprafata de joc in terenul corect; sau e. Racheta jucatorului trece peste fileu dupa ce jucatorul a lovit mingea in partea sa de teren si loveste suprafata de joc in terenul corect; sau f. Jucatorul loveste mingea in joc, care loveste o alta minge care statea pe suprafata de joc in terenul corect.

Cazul 1: Un jucator returneaza o minge care apoi loveste un bat de simplu si loveste pamantul in terenul corect. Este o returnare buna? Decizie: Da. Oricum, daca mingea este servita si loveste batul de simplu este o greseala la serviciu.

Cazul 2: O minge in joc loveste o alta minge care sta in terenul corect. Care este decizia corecta? Decizie: Jocul continua. Oricum, daca nu este clar ca mingea in joc a fost cea returnata trebuie decisa o rejucare.

INCOMODARE

Daca un jucator este incomodat in a juca punctul de o actiune deliberata a adversarului(lor), acel jucator va castiga punctul. In orice caz, punctul trebuie rejucat daca un jucator este incomodat in a juca punctul de o actiune neintentionata a adversarului(lor) sau de ceva in afara controlului jucatorului (neincluzand o anexa permanenta).

Cazul 1: Este o lovitura dubla neintentionata o incomodare? Decizie: Nu. Vezi si Regula 24 (e).

Cazul 2: Un jucator pretinde ca a oprit jocul pentru ca a crezut ca oponentul(tii) a fost incomodat. Este aceasta o incomodare? Decizie: Nu, jucatorul pierde punctul.

Cazul 3: O minge in joc loveste o pasare care zboara deasupra terenului. Este aceasta o incomodare? Decizie: Da, punctul trebuie rejucat.

Cazul 4: In timpul unui punct, o minge sau alt obiect care era in terenul jucatorului la inceputul punctului incomodeaza jucatorul. Este aceasta o incomodare? Decizie: Nu.

Cazul 5: La dublu, unde au voie sa stea partenerul servantului si partenerul primitorului? Decizie: Partenerul servantului si partenerul primitorului pot sta oriunde pe partea lor de teren in interiorul sau in afara liniilor ce delimiteaza terenul. In orice caz, daca un jucator isi incomodeaza adversarul(ii), regula incomodarii trebuie aplicata.

CORECTAREA ERORILOR

Ca principiu, cand o eroare in aplicarea Regulilor Tenisului este descoperita toate punctele jucate deja raman valabile. Erorile descoperite trebuie corectate dupa cum urmeaza:

a. Intr-un game standard sau tie-break, daca un jucator serveste din jumatatea gresita a terenului, eroarea trebuie corectata imediat ce a fost descoperita si servantul va servi din jumatatea corecta de teren in concordanta cu scorul. O greseala la serviciu facuta inainte de descoperirea erorii va ramane valabila.
b. Intr-un game standard sau tie-break, daca jucatorii sunt in partile de teren gresite, eroarea trebuie corectata imediat ce a fost descoperita si servantul va servi din jumatatea corecta de teren in concordanta cu scorul.
c. Daca intr-un game standard un jucator serveste in afara randului jucatorul care trebuia sa serveasca va servi de indata ce eroarea este descoperita. Daca s-a incheiat un game inainte sa se descopere eroarea ordinea la serviciu va ramane cea modificata. In acest caz, orice schimb de mingi ce ar urma dupa un anumit numar de game-uri trebuie facut cu un game mai tarziu decat era programat initial. O greseala la serviciu facuta de oponent(ti) inainte de a se descoperi eroarea nu va ramane valabila. La dublu, daca partenerii aceleiasi echipe servesc in afara randului o greseala la serviciu facuta inainte de descoperirea erorii va ramane valabila.
d. Daca un jucator serveste in afara randului intr-un tie-break si eroarea este descoperita dupa ce un numar par de puncte au fost jucate, eroarea trebuie corectata imediat. Daca eroarea este descoperita dupa ce un numar impar de puncte au fost jucate ordinea la serviciu va ramane cea modificata. O greseala la serviciu facuta de oponent(ti) inainte de a fi descoperita eroarea nu va ramane valabila. La dublu, daca partenerii aceleiasi echipe servesc in afara randului o greseala la serviciu facuta inainte de descoperirea erorii va ramane valabila.
e. Intr-un game standard sau tie-break la dublu, daca este o eroare in ordinea primirii, aceasta va ramane modificata pana la terminarea game-ului in care a fost descoperita eroarea. La urmatorul game in care vor fi primitori in acel set partenerii isi vor relua ordinea initiala la primire.
f. Daca din greseala la scorul de 6-6 este inceput un tie-break si initial era convenit ca setul sa fie "advantage set", eroarea va fi corectata imediat daca numai un punct a fost jucat. Daca eroarea este descoperita cand al doilea punct este in joc, setul va continua ca "tie-break set".
g. Daca din greseala la scorul de 6-6 este inceput un game standard cand initial era convenit ca setul sa fie "tie- break set", eroarea va fi corectata imediat daca numai un punct a fost jucat. Daca eroarea este descoperita cand al doilea punct este in joc, setul va continua ca "advantage set" pana cand scorul ajunge la 8-8 (sau un numar par mai mare), cand se va juca un tie-break.
h. Daca din greseala un "advantage set" sau "tie-break set" este inceput, cand initial era convenit ca setul decisiv sa fie un "tie-break decisiv", eroarea va fi corectata imediat daca numai un punct a fost jucat. Daca eroarea este descoperita cand al doilea punct este in joc setul va continua fie pana ce un jucator / echipa castiga 3 game-uri (si prin urmare setul) fie pana scorul ajunge 2-2, cand un "tie-break decisiv" trebuie jucat. In orice caz, daca eroarea este descoperita dupa inceperea celui de-al doilea punct al celui de-al cincilea game, setul va continua ca "tie-break set". (Vezi Anexa IV)
i. Daca mingile nu sunt schimbate in succesiunea corecta, eroarea trebuie corectata atunci cand jucatorul / echipa care ar fi trebuit sa serveasca cu mingi noi este urmatorul indreptatit sa serveasca intr-un nou game. Ulterior mingile trebuie schimbate in asa fel incat numarul de game-uri dintre schimburile de mingi sa fie cel initial stabilit. Mingile nu trebuie schimbate in timpul unui game.

ROLUL ARBITRILOR PE TEREN

La meciurile unde sunt desemnati arbitri, rolurile si responsabilitatile lor sunt descrise in Anexa V.

JOCUL CONTINUU

Ca principiu, jocul trebuie sa fie continuu, din clipa in care incepe meciul (cand este pus in joc primul serviciu al meciului) pana cand se termina.

a. Intre puncte, un maximun de 20 de secunde sunt permise. Cand jucatorii schimba partea de teren la sfarsitul unui game, un maximum de 90 de secunde sunt permise. Oricum, dupa primul game al fiecarui set si in timpul unui tie-break jocul trebuie sa fie continuu si jucatorii trebuie sa schimbe partea de teren fara timp de odihna. La sfarsitul fiecarui set va fi o pauza de set de maximum 120 de secunde. Timpul maxim incepe din momentul in care se termina un punct pana cand primul serviciu este lovit pentru urmatorul punct. Organizatorii de concursuri au dreptul de a aplica pentru aprobarea ITF de a extinde cele 90 de secunde admise cand jucatorii schimba partea de teren la sfarsitul unui game si cele 120 de secunde admise la pauza de set.
b. Daca, din motive in afara controlului jucatorului, imbracamintea, incaltamintea sau echipamentul necesar (excluzand racheta) este stricat si necesita o inlocuire, jucatorului ii poate fi acordat un timp suplimentar rezonabil pentru a remedia problema.
c. Nu se va acorda timp suplimentar unui jucator pentru a-si recupera conditia fizica. In orice caz, un jucator suferind de o problema medicala tratabila are dreptul la o pauza medicala de trei minute pentru tratarea acelei probleme medicale. Un numar limitat de pauze de toaleta / schimbare de tinuta poate fi permisa, daca este anuntat inainte de competitie.
d. Organizatorii competitiei pot acorda o pauza de odihna de 10 minute daca este anuntat inainte de competitie. Aceasta pauza de odihna poate avea loc dupa al treilea set intr-un meci disputat dupa sistemul "cel mai bun din 5 seturi sau dupa al doilea set intr-un meci disputat dupa sistemul "cel mai bun din 3 seturi.
e. Timpul de incalzire trebuie sa fie de maximim 5 minute, in afara cazului in care organizatorii competitiei au decis altfel.

INDRUMARI

Indrumarile sunt considerate a fi comunicarea, sfaturile sau instructiunile de orice fel, audibile sau vizibile, adresate unui jucator.

In competitiile pe echipe in care exista un capitan de echipa care sta in teren, capitanul de echipa poate da indrumari jucatorului(lor) in timpul pauzei de set si cand jucatorii schimba partea de teren la sfarsitul unui game, dar nu cand jucatorii schimba partea de teren la sfarsitul primului game al fiecarui set si nu in timpul unui tie-break.

In orice alt meci, indrumarile nu sunt permise.

Cazul 1: Are voie un jucator sa primeasca indrumari, daca acestea sunt date prin semne intr-un mod discret? Decizie: Nu.

Cazul 2: Are voie un jucator sa primeasca indrumari cand jocul este suspendat? Decizie: Da.